Cuvântul lui Dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum ne-a fost revelat în biblie este adevărat în fiecare iotă a Lui și această calitate o are în orice moment a vieții noastre, fără întreruperi.

Venim Duminică, până la ora 10, la clădirea unde ne întâlnim cu biserica lui Dumnezeu să auzim învățătură, să avem părtășii unii cu alți, să mijlocim în rugăciune unii pentru alți, să luăm poate parte la cina Domnului și până la ora 13 plecăm către casele noastre, ne pregătim de o nouă săptămână. Luni revenim în trafic, în aglomerația din oraș, în cotidian, ajungem la serviciile noastre intrăm în vorbă de regulă cu cei cu care am vorbit și săptămânile trecute, planificăm, ne spunem păreri, argumentăm. Săptămâna decurge așa ca și celelalte, probabil că dimineața citim ceva legat de Dumnezeu, de credință, de Hristos, ne rugăm, ziua muncim alături de oameni cunoscuți, și ajungem seara acasă cu puterile slăbite căutând motive de odihnă pentru o nouă zi. Între toate acesta lucruri și umblări Hristos a înviat, iar atunci când a înviat am fost și noi înviați cu EL. Nu știu dacă pentru voi faptul că am fost înviați cu El înseamnă ceva palpabil, ceva de făcut, ca o sarcină de dus la capăt zilnic sau e ceva doar declarativ, ceva spre informarea noastră. Dacă totuși acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind viu și adevărat, în orice moment, atunci vă rog să priviți ce le spune Pavel șfinților și fraților credincioși din Colose (Coloseni 3:1) : ” Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.”. Așa dar suntem îndemnați să umblăm și dacă învierea noastră din păcat este un eveniment trecut, ceva întâmplat la acceptarea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos ca Domn în viața noastră umblarea presupune o activitate curentă, ceva perpetuum, ceva cu care avem a face în fiecare moment a vieții noastre de credință.

Să umbli zilnic, secundă de secundă după lucrurile de sus, pentru mine, este o provocare foarte mare și nu neapărat că nu știu care sunt aceste lucruri: inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare și dragoste ci pentru că trebuie să fac treaba asta permanent, fie că sunt în trafic, la muncă, sau mă duc la vreo instituție publică. Nu știu cum se face că mai găsesc în șifonier haina mea veche, din umblarea după lucrurile de pe pământ, și prin buzunarele ei mai găsesc uneori câte un rest de mânie sau poate de clevetire și îmi dau seama că iar sunt îmbrăcat cu ea cu toate că am promis, când am ieșit din apa botezului, să nu o mai port, că voi scăpa de ea. Atunci când mă găsesc îmbrăcat cu haina asta și conștientizez că o folosesc mă umplu de rușine, mă căiesc, o arunc cât colo și-mi cer iertare însă mă regăsesc din când în când iarăși îmbrăcat cu ea.

Umblarea după lucrurile de sus nu este neapărat ușoară însă Dumnezeu ne-a dotat cu toată puterea de care avem nevoie pentru a-i face față. Este însă un exercițiu permanent în care trebuie să ne regăsim pentru că noi am înviat odată cu Domnul Isus și pentru că făptura veche este moartă și o alta, complet nouă i-a luat locul.

Acum dar, prin lume, prin toate locurile unde ne găsim noi avem o haină nouă cu care trebuie să stăm îmbrăcați pentru că ea ne dă strălucire, ne face sfinți, iar buzunarele ei sunt pline de dragoste, îndelungă răbdare și tot felul de bunătăți de sus. Noi dăm celor din jurul nostru ce găsim în buzunarele hainei noastre și de aceea trebuie să căutăm a umbla îmbrăcați numai cu ea. Mai mult, haina aceasta nouă strălucește din princina numelui Dumnezeului celui Preaînalt, iar strălucirea asta este văzută de toți. Așa să ne ajute Dumnezeus

Mihai Ureche